Ar fi cazul să te preocupi
mai mult de aspectul tău
exterior. Dacă în programul
tău vei trece şi activităţi
de divertisment, îţi va fi
mai uşor să îţi regăseşti
echilibrul interior. Starea
fizică nu este bună; ceva
mai multă odihnă ar fi
foarte binevenită.
Ai parte de o zi agitată, în
care ai de făcut o mulţime
de mărunţişuri. Dar cum era
de aşteptat, eşti pregătit
fizic şi psihic. Ar fi de
dorit să-ţi păstrezi ceva
timp pentru o activitate
relxantă, măcar spre
sfârşitul zilei.
Eşti nerăbdător să termini
cât mai repede activităţile
începute în ultimul timp.
Energia nu-ţi lipseşte, dar
ai avea nevoie de relaxare.
O activitate de divertisment
e binevenită, iar prietenii
îţi vor face o propunere
care te va scoate vrând-
nevrând din casă.
Dacă doreşti să iniţiezi o
nouă acţiune, ar fi bine să
dai dovadă de perseverenţă.
Traversezi o perioadă bună,
în care ai putea realiza
lucruri deosebite. Relaţia
cu rudele apropiate se va
îmbunătăţi.
Operativitatea de care dai
dovadă îţi permite să faci
o mulţime de treburi. Cineva
din anturajul tău s-ar putea
confrunta cu o situaţie
inedită, iar sprijinul tău
i-ar putea fi de folos.
Mintea ta se dovedeşte a fi
deosebit de eficientă, ceea
ce te va ajuta în tot ce
doreşti să faci. Vei face
unele cheltuieli pentru
distracţii, ceea ce te va
ajuta să-ţi îmbunătăţeşti
starea de spirit.
Din nou situaţia financiară
va reveni în atenţia ta. E
posibil ca o sumă de bani să
fie blocată şi să nu poţi
intra în posesia ei. Ai
multe de făcut, dar reuşeşti
să te descurci. Timpul liber
ar putea fi folosit pentru a
face o vizită unor prieteni
sau pentru a ieşi cu ei.
În sfera relaţiilor sociale
este posibil să se producă
unele mici schimbări. Nu
trebuie să ai emoţii, căci
până la urmă acestea te vor
avantaja. O sumă de bani îţi
va intra în buzunar, ceea ce
va contribui la creşterea
bunei tale dispoziţii.
În plan financiar e posibil
să ai o bucurie. Ai putea
primi o sumă de bani. Acasă
ai foarte mult de lucru, iar
răbdarea ta e pe sfârşite;
dar nu-ţi va lipsi sprijinul
rudelor. Un prieten îţi
poate da o mână de ajutor,
dar trebuie să-i urmezi
întocmai sfaturile.
În plan social se ivesc tot
felul de situaţii a căror
rezolvare va cere timp şi
răbdare. Nu lua decizii fără
a te consulta cu o persoană
de încredere. Te preocupă
mult problemele existente în
relaţia cu persoana iubită.
Caută soluţii pentru a le
rezolva.
Starea ta generală nu este
strălucită, aşa că nu te
implica în activităţi ce
te-ar putea stresa. Sunt
avantajoase călătoriile,
căci îţi dau posibilitatea
să constaţi că ai motive
să priveşti cu mai multă
încredere spre viitor.
Eşti foarte nerăbdător să
finalizezi câte ceva, însă
ar fi de dorit să mai amâni
acţiunea câteva zile, până
când conjunctura astrală
îţi va fi favorabilă. Fii
atent la detalii în tot ce
faci, dacă doreşti să ai
succes în viitor.
Postează un comentariu
Intră sau înregistrează-te pentru a posta.