Raportul de monitorizare și evaluare a Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție pentru anii 2017-2020, discutat de deputați, demnitari și societatea civilă

Adăugat pe: 10 mai 2018

Raportul de monitorizare și evaluare a Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție pentru anii 2017-2020 a fost dezbătut de deputați, demnitari și societatea civilă la prima şedinţă a Grupului de Monitorizare 1, responsabil de pilonii I Parlament și IV Comisia Electorală Centrală și partidele politice. 

După colectarea și examinarea propunerilor parvenite de la instituțiile vizate și de la societatea civilă, raportul de monitorizare și evaluare a Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție pentru anii 2017-2020 va fi aprobat. 

Progresele analizate au fost pentru anul 2017, fiind elaborate de către Centrul Național Anticorupție, care asigură funcţia de Secretariat al Grupurilor de monitorizare. Președintele Parlamentului a propus ca temele abordate de societatea civilă în timpul ședinței legate de cooperare, inclusiv cu partidele extraparlamentare, finanțarea campaniilor electorale, alte subiecte care nu vizează acțiunile din planul de implementare a Strategiei vor fi dezbătute în cadrul unor evenimente organizate de Parlament în următoarea perioadă. 

Şedinţa grupului de monitorizare este un instrument de bază a mecanismului de implementare a Strategiei Naţionale de Integritate şi Anticorupţie pentru anii 2017-2020. Reprezentanţii societăţii civile pot pregăti şi prezenta succint rapoarte alternative.

Raportul de monitorizare şi evaluare a implementării Strategiei Naţionale de Integritate şi Anticorupţie pentru anii 2017-2020 poate fi accesat în versiunea electronică pe pagina web oficială a Centrului Național Anticorupție, www.cna.md, compartimentul /Strategia Națională Anticorupție/ Implementarea strategiei/ Rapoarte de evaluare. Procedurile de raportare şi monitorizare a Strategiei (a se vedea aici).