”Filmul” protestului de duminică

Adăugat pe: 25 iunie 2018

Protestul organizat duminică de formațiunile PPDA-PAS-PLDM și un grup de ONG-uri a fost prezentat de presa antiguvernamentală din anumite unghiuri, care creau impresia unei manifestații de masă. De la înălțime însă, realitatea a arătat puțin altfel, iar numărul protestatarilor părea mult mai mic. Pozele de mai jos au fost făcute cu drona pe parcursul întregii zile și prezintă cronologic imaginea protestului de ieri.

Astfel, manifestanții și-au dat întâlnire la ora 14, în fața Primăriei Chișinăului. Liderul PAS, Maia Sandu, a declarat în fața mulțimii că intersecția este prea mică pentru a-i găzdui pe toți cei veniți la protest și i-a chemat pe oameni să meargă în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Imaginea făcută la ora 14:05 arată că în fața Primăriei sunt până la o mie de oameni.

36035729_2221755207840052_1740666244098424832_n 

Manifestanții au mers în PMAN. Președintele PPDA, Andrei Năstase, a declarat că piața este prea mică pentru ca aici să încapă toți cei care au răspuns la îndemnul său. Afirmația este combătută de poza făcută la 14:45. Din imagine se vede că majoritatea protestatarilor sunt adunați mai ales în preajma scenei improvizate pe partea dinspre Guvern. Dacă ar fi stat mai compact, nici n-ar fi fost nevoie să fie blocată circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare.

protest parlament (2) 

Situația nu s-a schimbat nici la ora 16:02, când a fost făcută următoarea imagine. Aici pot fi observate grupuri mai compacte în apropiere de Arca de Triumf și sub copacii de la marginea PMAN, unde era umbră.

În momentul în care manifestanții au pornit spre Parlament, numărul acestora era deja mai mic, lucru confirmat de imaginile filmate la 17:10. Din această poză, comparativ cu cea precedentă, se poate de văzut că în scuarul din fața Legislativului și pe bulevardul Ștefan cel Mare au rămas vreo mie de persoane.

protest parlament

Potrivit datelor poliției, la manifestația de duminică au venit cel mult trei mii de oameni. Majoritatea dintre ei au fost aduși din raioane și nu au drept de vot în Chișinău. Motivul invocat de organizatori a fost invalidarea de către instanța de judecată a scrutinului din Capitală, în urma căruia Andrei Năstase a ieșit învingător.